miercuri, 28 octombrie 2009

Toamna





Frigul si ploaia imi amintesc de Bacovia, de Plumb... 
E toamna. Anotimpul in care fiecare frunza devine floare. Mai avem timp sa ne bucuram de culori?

Tara mea ?! Tara unui trecator suparat .


La varsta mea , anii trec foarte repede . Abia imi vad familia si nu pot fi partas la bucuriile si realizarile ei. Suntem impreuna doar la necazuri mari . Halal amintiri !
Ziua muncesc sa ofer celor dragi un trai decent iar daca am o pasiune trebuie sa o fac noaptea , micsorand timpul de odihna . Asta ca sa nu ajung robot .
Pacat ca ziua are doar 24 de ore !

Mi-as dori sa nu ma intereseze cine e prim ministru , cine e presedinte , cine sunt parlamentarii . Sa traiesc intr-o tara in care alesii sa-si faca datoria in slujba poporului , nu in slujba banului . O tara in care sa fim importanti tot timpul , nu doar de alegeri . Idealuri ...
Speranta ca vom trai bine , asa cum cu nerusinare mai spun unii politicieni , este vaga si pentru copii nostri . Inclusiv viitorul lor este amanetat .

Facem politica si suntem "geana" pe stiri pentru ca se schimba legislatia de la o zi la alta si , ca oameni responsabili , incercam sa fim la curent .
Nu mai sunt nemultumit de felul in care traim , nu-mi mai este lehamite . Mi-e greata de politica si politicieni !
Sa merg la vot si sa votez ... pe cine ? Sa votez doar contra ?

Curat lucru ! Sunt suparat rau !
Din pacate nu pot sa spun c-o fac la betie . Nu mai beau de mult . Nu c-as duce la ureche , dar la ora la care ajung acasa chiar nu mai are niciun farmec .

Daca a face politica , asa cum spune un coleg de breasla , sau a injura ne face sa ne simtim mai bine , atunci aveti liber la injurat si la politica !

Un trecator suparat .

PS : Articolul l-am scris tarziu , in noapte . Il trimit abia acum pentru ca atunci "s-a oprit curentul" , exact ca pe vremea ...

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Lumea in care traim



Asta-i lumea in care traim !
Guvernul este in aer si problemele tarii sunt foarte grele ...

vineri, 23 octombrie 2009

Balada mortii repetate

de George Tarnea

Octombrie

Repetabila povara

Sa revenim la adevaratele probleme ...


Repetabila povară
de Adrian Paunescu

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

-.-

duminică, 18 octombrie 2009

Filmul de duminica


Nu sunt un fan declarat al filmelor indiene , desi am crescut cu "O floare si doi gradinari" si "Prietenii mei elefantii" . La cinematografele vremii erau cozi imense la aceste filme .
Cu trecerea anilor am inceput sa apreciez mai mult filmele care imi dau trairi deosebite , asa cum sunt comediile si filmele de dragoste in defavoarea celor psihologice . Un film trebuie sa relaxeze . Din acest motiv va recomand Veer Zaara . Incepe cu o poveste de dragoste , trece prin drama si are un final fericit . Lacrimogen si muzical ca orice film indian , prin povestea sa de dragoste imposibila va reusi sa rascoleasca cele mai ascunse unghere ale sufletului . Dupa vizionare veti fi mai buni si veti aprecia mai mult viata .

In rezumat ...
Veer , pilot indian , este trimis s-o salveze pe Zaara , o tanara pakistaneza , ramasa suspendata deasupra unei prapastii in urma unui accident de masina . Se indragosteste de ea (se putea altfel ?) , dar cei doi sunt obligati sa se desparta . Dupa 22 de ani , Saamiya (o tanara avocata) intra in celula unui barbat inchis de tot atatia ani . De ce este inchis ? Unde este Zaara ? Sunt intrebari la care Saamiya cauta raspuns .

"In inima mea , focul dragostei a ars intotdeuna pentru tine .
Doar pentru tine ."



Traieste fiecare clipa la intensitate maxima !

Dupa 30 de ani , cand ascult imi tremura genunchii ...

Aveam 17 ani si recitam versuri patriotice in concursul "Cantarea Romaniei" pe scenele din Iasi si Suceava . Melodia lui Gheorghe Zamfir era fundalul sonor. Traiesc si acum, dupa multi ani, aceleasi emotii si-mi amintesc franturi din versuri... Revad aievea aceleasi reflectoare in ochi, zumzetul si linistea salii dupa primele note de nai. Retraiesc acele clipe cu nod in gat si genunchii tremurand de emotie.

Doamne ! Au trecut 30 de ani ?!

luni, 5 octombrie 2009

Din nou Trump , despre pasiune


"Without passion, you don't have energy; without energy, you have nothing. Nothing great in the world has been accomplished without passion."

"Fără pasiune nu aveţi energie; fără energie nu aveti nimic. Nimic maret in lume nu a fost realizat fără pasiune."

A ruginit frunza din vii



A inceput scoala .
Practic , e un fel de-a zice . Tocmai ne-am "grevat" .
Am trecut de nebunia cazarilor (de ce trebuie sa fie in fiecare an la fel ?) .
Dimineata e cam subtire tricoul si ziua intra la apa .
In orasul de pe 7 coline , din Copou si pana-n Bucium , e o incantare de culori .
Roua diminetii si frunzele de pe alei creeaza un parfum unic . Al tineretii ...
A ruginit frunza din vii ...
A venit toamna !
Anotimpul in care fiecare frunza devine floare .